Maestrul

Într-o seară maestrul se adună cu discipolii şi le ceru să facă un foc ca să stea de vorbă împreună. Călătoria spirituală e ca un foc care arde în faţa noastră, spuse. Un om care vrea să aprindă focul trebuie să suporte fumul care-i îngreunează respiraţia şi-l face să lăcrimeze. Aşa e redescoperită credinţa lui. Oricum, odată ce focul a fost aprins din nou, fumul dispare, iar flăcările luminează toate lucrurile din jurul lor dîndu-le căldură şi linişte.

Dar dacă altcineva aprinde focul pentru el întrebă unul din discipoli. Şi dacă cineva ne ajută să evităm fumul?

Dacă cineva face asta, este un fals maestru. Un maestru în stare să ducă focul oriunde doreşte şi să-l stingă de cîte ori are chef. Şi, din moment ce nu a învăţat pe nimeni să aprindă focul, e ca şi cum i-ar lasă pe toţi în întuneric.